Da, o intrebare ciudata, complexa si totusi atat de simpla. Stiu ca nu ne intrebam cam niciodata asa ceva ci pur si simplu suntem multumiti ca traim. Si cam aici se opreste de cele mai multe ori curiozitatea noastra. Ne gandim ca si maine e o zi. Dar aproape nimeni nu se gandeste la originea sa. Nu ne gandim ca provenim dintr-un embrion din burta mamei care ne-a purtat acolo chinuindu-se cu noi si cu mofturile noastre si ne-a adus pe lume, nu, la asta nu ne gandim. De ce ne-am gandi si noi un pic nu? Da. De fapt de acolo incepe viata noastra, de atunci incepem noi sa existam chiar daca nu stim sau nu vedem nimic. Problema e ce o sa facem cand nu o sa mai fim la caldurica, cu mancare si bautura pe care mama le consuma. Ce facem? Ne incapatanam sa invatam ceva sau ne lasam in voia sorti? Ce facem atunci cand invatam atat de multe lucruri? Invatam sa mergem prima data cred, asta normal, dupa ce deja stim sa plangem ca asta e prima reactie dupa ce iesim de la caldurica. Dupa ce invatam sa mergem sau alternativ, invatam sa ne jucam, sa mancam singuri, sa bem singuri, apoi sa si vorbim. Normal, prima data invatam ceea ce auzim de la mama si tata, de la cei care sunt in jurul nostru si vorbesc. Nu stim de fapt intelesul cuvintelor pe care le rostim. Sunt dati cand invatam injuraturi si primim palmute peste gura si intelegem ca e gresit si ca atare dam si noi palmute peste gura celor care vorbesc asa. Normal, depinde si de implicarea noastra in general, daca ne bagam sau nu nasul in ceea ce trebuie si daca il bagam in ce nu trebuie o cam patim. Invatam acum multe lucruri dupa ce suntem capabili sa intelegem singuri ce e lumea misterioasa si ciudata ce ne inconjoara. Ne implicam inca de la gradinita in mici concursuri nu de dragul competitiei ci de dragul de a face ceea ce ne place. Invatam sa recitam poezii, sa cantam, sa dansam, sa jucam teatru, sa ne costumam, sa scriem. Dupa ce suntem gata scoliti de la gradinita unde invatam si engleza mai nou sau mai vechi, ne astepta clasa I cu multe emotii, greu ca la orice inceput. Apoi intervine uzualul, obisnuitul. Incepe sa ne placa. Incepe sa ne placa sa invatam si o facem cu cea mai mare constientiozitate. Urmeaza lucrari in vederea carora ne pregatim temeinic pentru ca e important pentru noi sa luam un FB neaparat. Nu putem sa ne facem de ras. Nu se poate, cu cine o sa se mai mandreasca mama? Cu ce bun ne mai alegem? Primele lucruri care ne vin in minte. Cu timpul, constientiozitatea creste si nu mai urmareste un pret ci e ceva ce vrem noi sa atingem pentru ca e important pentru noi. Cu timpul invatam se luptam pentru ceea ce ne place si ne face bine, ce ne face sa ne simtim bine. Acest lucru e important pentru noi insine, sa ne dovedim ca putem sa facem acel lucru. Si asa ajungem la maturitate, un prag al vietii noastre in timpul caruia dupa adolescenta zbuciumata, gandim altfel, mai matur si mai profund, mai atent, mai special. Noi nu ne grabim sa crestem fizic, dar timpul trece ireversibil. Asa o sa ajungem la batranete in timpul careia o sa fim deziluzionati cel mai adesea pentru ca ducem lipsa de ocupatie si asta ne afecteaza dupa ce o viata am avut atatea ocupatii.
Va pup:* E modul meu de a vedea viata.
